"Azi sună a rugăciune. Glasu-mi e lin, liniștea-mi e rugă… și totuși potopu-i cel care-mi răspunde… hazard de cuvinte cu rost scăzut de se răsfrâng mereu prinse într-un joc deșert, pare-mi-se o hărțuială de cuvinte tumultuoase care sorb nesățios din somnul meu.
Nu mi-s mag călător și nu urmez domol cărarea deslușită de a soarelui iarnă. Privesc albumul cu foi de gheața subțire, negravată. N-a fost nimeni mai dezamăgit de atâta liniște… aspră… de parcă un pericol își așteaptă tremurând spovada.
M-am bucurat să nu știu de e soare sau nor afară.
Între sunetele goale, mi-am adus aminte să schițez un zâmbet tâmp străinilor, trudeam la o punte nevinovată cu ei… ei care mă privesc neînţelegându-mi cântecul surd în care m-am consumat, încercând să-i evoc imperceptibilul refren…
Cuvintele au încetat a mai vibra, ascult și acum cum încolțesc impetuos… le las."
(text - Carmene)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu