....

Nu mai stau mult...

"Doar drumul înspre tine îl voi pierde,
Nu mai stau mult să-ţi bântui pe la poartă,
Cerşesc doi îngeri şi un drum mai verde
Şi-apoi te las. Să-mi ningă peste soartă!

Nu mai stau mult, azi ochiul ţi-e de sticlă
Şi-mi sângerează tâmpla în neştire,
Mă prinde iarna, mi se-aşează-n pâclă,
Luminile se prind în amorţire.

Şi umbra-mi ghemuită peste braţe
Îşi prinde-n păr păianjenii uitării,
Doi ulii stau de strajă să-mi înhaţe
Ce mai rămâne-n urma înserării."

("Nu mai stau mult" - Mirela Burhuc)

unduire în sine

dansând

“Şi cei care erau văzuţi dansând erau găsiţi a fi nebuni de către cei care nu puteau auzi muzica”

Friederich Nietzsche

Apăsa greu apusul meu...

"Apăsa greu apusul meu...
Pe cerul meu... de nori de scrum şi praf.
”Tu vântule ce-aduci?”
I-am strigat mării cu glas mut,
dar te-a uitat în firele de iarbă...
te pierd...
Şi vântul şi ploaia şi anii
mi-au spus “fugi, suflete”
pustiu şi-amarnic e gândul ce te poartă aici
şi taci...
Taci! Învaţ-a asculta
Ascultă! Învaţ-a vorbi!
Iar uiţi de ploi, de vise
Şi mori puţin...
Ai căutat vreodată nordul,
Tu om egoist şi suflet prea trist?
E gol anotimpul
Şi anul şi gândul
Blândă-ncercare
Banală-ntâmplare
Du-ţi mâna la tâmplă
şi taci!"

("Apăsa greu apusul meu..." - Carmene)

Ţărmul începe de aici

"Ţărmul începe de aici,

nisipul e colorat mai mult în roşu,

respiră prin scoici ca vuietul mării.

tu zâmbeşti foind uşor ţigara printre degete

până la sfârşitul timpului

începem să atragem privirile,

eu caut prin buzunar, scot bucăţi de pâine

să vină marea de păsări peste noi

cu partea neascuţită

să ne simţim trupurile felii albe.

Ţărmul începe de aici, uite,

mâna ta zvâcneşte înaltă

de la un capăt la celălalt

al uimirii mele."

(Mirela Burhuc - "Ţărmul începe de aici")

Încolțire

"Azi sună a rugăciune. Glasu-mi e lin, liniștea-mi e rugă… și totuși potopu-i cel care-mi răspunde… hazard de cuvinte cu rost scăzut de se răsfrâng mereu prinse într-un joc deșert, pare-mi-se o hărțuială de cuvinte tumultuoase care sorb nesățios din somnul meu.

Nu mi-s mag călător și nu urmez domol cărarea deslușită de a soarelui iarnă. Privesc albumul cu foi de gheața subțire, negravată. N-a fost nimeni mai dezamăgit de atâta liniște… aspră… de parcă un pericol își așteaptă tremurând spovada.

M-am bucurat să nu știu de e soare sau nor afară.

Între sunetele goale, mi-am adus aminte să schițez un zâmbet tâmp străinilor, trudeam la o punte nevinovată cu ei… ei care mă privesc neînţelegându-mi cântecul surd în care m-am consumat, încercând să-i evoc imperceptibilul refren…

Cuvintele au încetat a mai vibra, ascult și acum cum încolțesc impetuos… le las."

(text - Carmene)

Aparenţe

"Urâtul este de fapt extrema frumosului, opusul, forma sa negativă . Devine prezent când frumosul, ca standard, nu este atins, iar atunci sistemul de referinţă individual este pus la îndoială. Din urât se naşte şi frumos, tot la fel cum şi regula creează haos, cum ura poate genera iubire, cum din vulnerabil devii puternic, cum răul confirmă binele, cum noaptea reface ceea ce ziua distruge. Ajungem oare vreodată să delimităm clar forţe primordiale care se întrepătrund? Daca răul este de fapt binele care trebuie să se petreacă la nivel de substanţă universală? Şi astfel haosul universal e de fapt ordinea firească a lucrurilor… Dacă acel rău e de fapt izvorul binelui, din moment ce binele nu reprezintă doar evitarea răului?"
(text - Carmene)

Gânduri ruginite

"Îmi plac ideile, îmi plac ideile care vin şi pleacă, îmi plac rimele, îmi plac primăverile, îmi plac aromele, aromele de fructe, de iarbă proaspăta, de cafea cu miere şi cu lapte dimineaţa, de spinare de femeie, de piele de bebeluş, îmi plac mâinile brăzdate de riduri şi lumina din ochii tremurânzi… îmi plac arborii şi parcul, dar e grea zăpada ce o poart-acum… îmi plac străzile, copiii şi oamenii de le hoinăresc… e vesel azi şi cerul, e vesel anotimpul, e vesel clopoţelul orelor furate, e clinchet stins al greilor tăi paşi. Paşi ce poartă refrenul unei vieţi placide… ecoul unui alt hotar intre noi…"

(text - Carmene)

felie de soare

Printre rânduri...

"Dă-mi drumul să lunec, să curg, să mă desprind, aici, în această vale ne-nţeleasă, câmp ruginit de mi-e ispită şi de iluzoriu-i rabd. Cu o mişcare de pendul nu mai e nimic în jurul meu şi nu aştept răspuns, alunec iar în rătăcire, curg iar în răceala albastrului nesfârşit, mă desprind de firavul adevăr şi mă strecor să mă spele apa.
Priveşte cărarea, cândva plină de maci… eu nu mă mai întorc..."

(text - Carmene)

Chibrituri pe idei

"La lumina fulgilor de nea, când încă e atât de frig afară, îmi revine în mod inopinat povestea fetiţei cu chibrituri… cum cu fiecare chibrit aprins vine câte un moment de iluzie, de revelaţie, o transcendere în lumi închipuite, pline de iubire, căldură, îndrăgostire, dăruire, exaltare apoteotică, cascade de entuziasm lăuntric. Reinventarea nu înseamnă promisiuni făcute ţie, ci dezbinare lăuntrică ce aduce dematerializare doar prin puterea gândului.

Trucul să nu te trezești ţinând între degete chibritul ars si să îţi dai seama că nu visezi e să stii: Mori degerând de frig sau dai idei în schimbul chibriturilor? Suntem luminaţi de ideile noastre sau ne trebuie lumina exterioara să luminăm ce e în interior?

Am mai aprins una şi iar s-a făcut lumină."
(text - Carmene)

Surrender

"Ploaia poate fi mută, grea, rece, uscată; ea nu purifică, nu şterge, nu curăţă, nu spală, nu şopteşte, doar vântul o îngheaţă… ploaia pe ciment e ploaie, tu eşti de fapt cel care îi împărtăşeşte fericirea, tu eşti cel care îi predă palmele..."
(text - Carmene)

Valuri crâncene

"Departe de iarba fragedă şi udă, de valuri crâncene, de câmpul meu cu flori văratice şi de crustele în coaja castanilor, acolo unde anotimpul doarme şi unde frenezia se-mpleteşte cu aşteptarea, eu încă imi iau cel mai greu bun-rămas…"
(text - Carmene)

Când timpul...

"Când timpul dezvăluie în tine regrete, când timpul pune praf şi pânză, ca un giulgiu zugrăvit de amintiri, pe tot ce preţuiai, când timpul scoate la iveală momentul în care trebuia să fi fugit, când timpul îţi amintește greşeli, când timpul dovedeşte cum nu vei fi mai frumos ca azi vreodată, când timpul destăinuie lumii cum înveţi răposarea din tine să trăiască, când timpul fixat de rotiţele de aur se împleteşte de un cald fior nemărginit al visării, când timpul se măsoară în ceşti de cafea, în semafoare şi străzi, ori în fotografii și frânturi de tablou… atunci El e doar vânt, e briză, e anotimp, e dimineaţă, e nisip, e frunză… şi dacă toţi murim, câţi dintre noi trăiesc cu adevărat? iar dac-acum tânjim după momente din trecut, în viitor ne vom regăsi făcând acelaşi lucru cu momentele pe care le pierdem acum, gândindu-ne la trecut. De aici întrebarea: a trăi greşit sau a greşi trăind?
Dacă ai avea puterea, te-ai întoarce, dar când şi ce ai schimba? sau poate doar bolim în resemnare şi învăţăm cu timpul să cedăm. Nimănui nu îi e promis viitorul..."
(text - Carmene)

Mai puţine cuvinte...

"Vine ea o vreme în care, sper, lanţul nesfârşit de aparenţe înşelătoare va fi descompus. Apoi, treptat păcatele ne vor abandona cu tot cu închisoarea neplăcută a trupului. Atunci va sta cu noi doar lumina minţii, suntem vitralii, strălucim în lumina zilei, iar la lăsarea întunericului mai rămâne strălucire doar dacă e lumină în interior.

Suntem frumoşi precum frumuseţea ideilor noastre.

Întinde mâna spre comutatorul mic, ascuns în tine şi apasă on sau off, după cum vrei să te arăţi, poate vrei să chemi ce alungai odată, să fii vinovat de o vină pe care nu o ştiai, să fii surd în mijlocului unui requiem sau poate e timpul şi vremea să te chemi, să te absolvi, să te asculţi … pe tine … "

(text - Carmene)

Up

"Cu dorul de circ în suflet, cu gândul la Fram, ursul polar şi Ciociolino, vezi haidamacii forţoşi, clovnii pictaţi şi încălţaţi cu papuci alungiţi de-i apucă acu’-acu’ de nas, magicienii de scot porumbei din pălării, tot felul de jonglerii, ghiduşii şi giumbuşlucuri, dar şi nelipsiţii artişti frumoşi - fete și băieţi, ba bruni, ba blonduţi.
Aţintită-ţi e privirea spre urcarea lor, se înalţă sus, sus, mai sus, tot la fel cum şi noi tindem să evoluăm pe scara ierarhică … fie pe plan social sau profesional, neprevăzând vreodată verosimilitatea aşteptărilor, finalitatea, direcţia … ne facem o idee urcând, what matters is the journey…"
(text - Carmene)

Confuzie

"Confuzia creează arta. Prea multă confuzie creează dezechilibru"
(Anais Nin)

Black holes

"Sunt multe chipuri ale abandonului: fuga, evadarea, negarea, evitarea, renunţarea, întreruperea, lăsarea, încetarea, părăsirea; există şi cele generate de tine şi cele de care ai parte… Cand le generezi, nu moderezi responsabilitatea cu care te protejezi, o hiperbolizezi in măsura în care vezi doar 'black holes', nu vezi cǎ ele pot ascunde mai mult decât pericol, nu vezi formele de viaţă , alegi resemnarea, predarea, îţi permiţi să te scurgi, să te topeşti într-un abandon ireversibil… Nu tot ce e pângărit, dezonorat, solitar, ruginit, degradat, urât, necinstit, murdar, sufocant, e imposibil a mai fi sursa de creativitate, izvor al unui fenomen revers. Tot ce tu găseşti rău în abandon găseşte şi el rău în tine, pentru că el te poate privi cum renunţi poate la un prilej favorabil - dilatare a timpului în care eşti fericit…"

(text - Carmene)

Nod în papură...

"Uitat in firele de papură cu noduri, rezonezi la bagajul greu pe care-l duci, devine el mai greu sau tu mai tolerant? Și ascuns în umbra ideilor cauţi să vezi unde duce linia pe care ai stabili-o ca punct peste care nu mai negociezi cu viaţa, nu mai jonglezi cu întâmplările ori cu oamenii din jur. Și cum lumea reală există sub zenit, dar nu exclusiv în obiectivitate, râvnim necontenit după starea de echilibru – nerealizabilă într-o viață. Existenţa noastră, deşi letargie completă, e similară cu opoziţia dintre zenit şi nadir, fiind marcată de dualitate, binele şi răul, lumina şi întunericul, mereu concepte opuse ce formează un întreg, femininul şi masculinul întrunite în absurditatea mitului androginului şi în obositoarea teorie a complementarităţii, toate opusuri ce se adăpostesc în fiecare dintre noi. Câştigi armonia cu preţul de a zdruncina fundaţia, nu te regăseşti in acţiuni şi fapte, dar te identifici cu anumite cuvinte, concepi discursuri, creezi identităţi, zgomot, eşti un om puternic, prin urmare, în tot acest delir, vrei doar să doarmă orele, zilele, timpul, să-i fii stăpân celui din urmă, să te predai uitării, odihnei neconstrânse…

Te joci, dar cât? Sunt cumva prestabilite echilibrul, ritmul, intensitatea cu care o faci sau doar atingi destinaţia, deşi nu aceasta e de importanţă primordială… rămân joaca, ludicul, zbenguiala, căutarea, visarea… nodurile-n papură… "

( text - Carmene )