Photography Exercises

16.10.2011

Trecut-au anii...


"Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!"

("Trecut-au anii..." - Mihai Eminescu)

Un comentariu:

  1. stiai ca M Eminescu are doar trei fotografii ?!...
    si acelea facute "sub presiune"..?!
    nu i-a placut sa se fotografieze..poate c-a facut bine, ptr ca-n memoria fiecarui cititor de Eminescu asocierea versurilor sale se face de fiecare data de o imagine "landscape"..sau cu un singur portret, acela ce infatiseaza un chip tanar si frumos.."luceafarul"...

    RăspundețiȘtergere