Photography Exercises

29.12.2009

Ravase de Craciun


Mi-a lasat Mosu ravase
pentru fete dragalase
si pentru baieti cuminti
urari multe si fierbinti,
ca sa ne-ncalzeasca Lanul
si-asta nu doar pan’ la Anu’.
Numai bune si frumoase,
secara frumos se coase
Lanu-i verde si cu roade
lumea-n el tot ar mai sade.




Amalia,
Amalia cea sugubeata,
e mereu ca si pe ata,
energia nu-i lipseste,
Mosu’…nu ii mai doreste…
Are si pentru la anu’,
da-i doreste bani cu caru’
bani si zile minunate,
dragoste pe saturate,
liniste si sanatate.
Si la anu ce-o sa vina,
tot cu Lanu’ sa se tina,
si dupa ce-om face copii,
impreuna-om dainui,
pretutindeni noi vom fi,
LANUL ne va tot uni!



Mirela,
Mirela cea gospodina,
Mosu’ ar spune “ca-o albina”,
studioasa si mamoasa,
ajunge devreme-acasa.
Pe Amalia o creste,
bunatati zilnic gateste,
si pe noi ne-a adoptat,
vrand, nevrand s-a capatat,
cu o gasca de fomisti,
pofticiosi si optimisti,
ca nu-i va lasa la greu
si va tot gati mereu…
Mirelush cea silitoare,
sincera si iubitoare,
sa-i tot stai pe la picioare,
merita din plin un an,
cu noi toti mancand in Lan
si tot ce-si doreste ea;
Mosu’ ar vrea sa-i dea o Stea,
Steau sa-i poarte noroc,
LANUL sa-i fie soroc!



Gabita
Gabita
cea mititica
Mosu’ ar spune “nebunica”,
dar de fapt e-o calculata,
rareori o face lata
si mai nou, face echipa
cu Mirela, la o pipa.
pun la cale planuri bune
si la gust si cu renume.
Tinere sperante-n Lan
Mosu ar zice ca-i un plan
si gandit si pus la punct
cu detalii-n amanunt
roadele sa curga lin,
multumindu-i pe deplin
pe cei dragi ai Lanului
si pe toti ai clanului.
Aripa tanara munceste
si pe Sefu-l tot uimeste
cu-ale sale calitati,
dandu-ne pe la mustati
mie si Amaliei
cu marul discordiei.
Asta nu-i decat o gluma,
ca sa iasa treaba buna
si s-atragem “concurenta”
ca sa evitam carenta,
si nu cea de vitamine
ci pe cea de “tot mai bine”.
“Tot mai bine-i” scopu’-n Lan,
satisfactiile-n prim-plan,
bunatate crestineasca
si caldura sufleteasca.
Mosu Gabitei-i ureaza
minte si noroc sa aiba
sa ne dea si noua-n halba;
Si mai are un catren,
ca la anu’-i cu examen,
ultimul din sesiune
cu success in a-l rapune,
c-apoi vin cele de viata,
dar Gabi-i descurcareata,
Mosu’-o va ajuta un pic
si nu-i va lipsi nimic,
ii doreste numai bine
si realizari depline.



Oana,
Oana
este-o delicata,
Mosu’ ar spune “rafinata”…
eleganta si cu stil,
cu un suflet cu fitil,
ce se potriveste oricui,
chiar de e hain ori nu-i;
o-ndragesc cu mic, cu mare,
nu doar cand e sarbatoare.
toti cei care o cunosc,
o iubesc si-o recunosc,
c-are-un suflet foarte mare,
bunatate si candoare…



Radu,
Seful nostru cel din LAN,
reunindu-ne-ntr-un clan,
a format o mica lume,
unde toti muncesc pe bune.
Se-nteleg, se tot aduna,
lucrurile ies chiar struna.
Mare lucru-aceasta clipa,
Mosu’ ar zice ca-i “ECHIPA”,
ia jobenul de pe cap
si-l felicita-aplecat,
si-i doreste-n continuare
Workshop-uri nu doar la mare,
mult elan si-entuziasm,
numai bune, ca-ntr-un basm,
sa ii iasa ce-si propune,
pe claponi sa-i lase-n spume!
Si sa mearga mai departe,
pe-al sau drum, ca-i mai aparte,
si cu LANUL lui sa mearga
tot mereu in lumea larga,
cu cei dragi sa fie-n ton,
desfatandu-i cu burbon…



Catalin,
Catalin e un dragut,
Mosu’ar spune ca-i “finut”
“eleganta” nu-i lipseste,
cand gresesti, te si pocneste;
parinteste si duios,
constructiv si nesfios.
Si-n momentele lui rare,
de duioasa desfatare,
te vrajeste, te-ameteste,
“LANUL se tot inverzeste,
SECARA se unduieste”,
dar desigur… el glumeste…
Mos Craciun din a lui prisma,
tot persista si insista,
c-ar fi vorba de carisma!



Luca,
Luca este-un baietel,
mititel si cumintel,
Mosu’ ar zice “mielusel”.
E iubit de intreg Lanu’
ce-i ureaza pan’ la Anu’
mult noroc, sa vina banu’
si-mplinirile cu caru’.
Si in anii ce-or veni,
tot in LAN ne-om reuni
si iar vom sarbatori!



Tatiana,
Tatiana cu “INTREBARE”
reuseste sa-i presare,
si lui Mosu’ taina mare,
intrebandu-se si el,
ce raspuns sa-i dea de fel.
Insa Tatiana draga,
il ajuta ca s-o dreaga
si ii spune-ncet, soptit:
“Mos Craciun, bine-ai venit!
Despre dumneata e vorba…
Vreau sa-mi lasi doar mie tolba,
sa ma bucur de Craciun,
ca doar am un suflet bun,
pe Gerhard l-am ascultat,
pe copii i-am rasfatat,
chiar si-n LAN m-ai indrumat,
si-am mers la fotografiat,
foto faine am facut,
tuturor eu le-am placut…”
Mosu’-i spuse-atunci calm, lin,
ca le merita din plin,
si in Lanul de Secara
sa tot mearga si la vara,
si la iarna ce-o veni
si mereu cand va pofti,
asteptata ea va fi,
dar nu singura cum vrea,
ci cu Gerhard dupa ea…



Marcel,
Pe Marcel l-am cunoscut,
Chiar la workshop-ul trecut,
Cand am naufragiat
Si in Delta am plecat,
Lanului s-alaturat,
Si, pe bune, integrat!
La inceput fu el confuz,
ca-i secara ori porumb,
Lanu’-n care-a poposit…
Insa dupa ce-a dormit,
pe ponton si s-a trezit,
pe la cinci la rasarit,
n-a mai fost nedumirit…
Apoi el a revenit,
bucurandu-ne, cinstit
si-n Biertan ne-a incalzit,
cu-n foc mare si mocnit,
tuturor el ne-a priit.
Il mai asteptam cu drag
Sa se alature in Lan
-de secara, evident
acum stie, asta-i cert-
Ori de cate ori pofteste
Si sotia, de doreste,
ca pe toti el ii “momeste”
fruntile le descreteste
si pe loc el ii vrajeste,
cu mult farmec si umor
Mosu ar spune ca-i “Senior”
da’ nu sa-i “atinga” anii
ci asa cum il vad fanii:
ca un mare domn, taios
cu prestanta si haios.
Noul An sa ii aduca
mult noroc si chef de duca
si cu noi, in Lan, prin lunca
si pe unde-l mai incanta,
“La Multi Ani!” Mosu’ ii canta!

25.12.2009

Craciun Fericit!


Va doresc recuperare totala in acest Craciun: liniste sufleteasca alaturi de cei dragi, refacere fizica si tot ce mai aveti nevoie pentru a intra in noul an cat mai pregatiti pentru noile incercari.

Sa nu uitam de cei mici: sa-i bucuram cat mai mult!
E tare frumoasa seara in asteptarea lui Mos Craciun, insotita de emotia si nerabdarea copilareasca, de credinta ca Mosul le va rasplati faptele bune pe care le-au facut pe parcursul anului, si-i va mustra un pic, nu foarte mult, pentru ceea ce considera ei ca nu au facut bine…totul compensand in cadouri frumos impachetate, asezate sub crengutele bradului ce stau aplecate, gemand de globulete si luminite hipnotizante…

Sa nu uitam nici de cei mari, de cei pe care-i iubim si fara de care ne-ar fi tare greu sa mergem mai departe, ar trebui sa le marturisim in fiecare zi ca-i iubim, insa ne comportam mereu ca si cum ni s-ar cuveni asta si consideram ca e suficient, e de la sine inteles, fara a fi constienti de cat de fragila este viata, de cat de repede si usor putem pierde ceea ce credem ca ni se cuvine (persoane dragi, momente), fara a fi constienti ca si noua ni se pot intampla lucruri, intr-o fractiune de secunda, care sa ne schimbe complet cursul vietii si viziunea asupra ei … trebuie sa vina Craciunul sa ne “trezim” un pic, sa devenim mai iubitori, mai nostalgici, mai buni, mai profunzi, mai copilarosi, mai sinceri…trist…dar binevenit oricum!

Pe cat este de frumos si asteptat Craciunul, pe orisicate sentimente pozitive genereaza in sufletul fiecaruia din noi aceasta Sarbatoare, parca tot pe atat de mult este si umbrit de tristete, neliniste, apasare, amaraciune;
… tristete pentru ca nu mai suntem nici noi ce-am fost candva, ne transformam in fiecare zi si nu neaparat in oameni mai buni…
… neliniste pentru ca nu toate lucrurile in viata noastra merg pe un fagas normal, facil, asa cum ar trebui sa fie…
… apasare pentru ca nu-i mai avem alaturide noi pe cei dragi sufletului nostru, nu ne mai insotesc fizic pe nicaieri, nu ne mai incanta privirea cu chipurile de care ne este ingrozitor de dor, chipuri pe care acum le zarim abia, abia…ca printr-o pacla nesuferita de ceata ce nu-ti ofera sub nici o forma mai multe detalii; detalii pe care ai vrea sa ti le amintesti macar si nu mai reusesti, oricat de mult te-ai stradui sa obtii mai mult, decat niste amarate franturi…insa in sufletul si in gandul nostru nu au incetat si nu vor inceta vreodata a trai…
Iubiti-i pe cei dragi sufletului vostru, marturisiti acest sentiment cat ii mai aveti alaturi de voi pentru ca apoi, dupa…nimic nu mai conteaza, totul este in zadar, nu mai raman decat regretele ca-ti fi putut face lucrurile un pic altfel.
… amaraciune pentru ca nu e chiar totul asa cum ne-am dorit noi pentru Seara de Craciun, insa mergem cu toate bune si rele mai departe, evoluam spiritual si nu putem decat spera ca undeva, candva, tot ceea ce visam si tot ceea ce traim sa se impleteasca intr-o armonie perfecta si sa ne putem bucura de asta, de noi depinde totul pana la urma!

Sa nu uitam de noi: Mos Craciun exista, e in fiecare din noi, lasa-ti-l sa ramana acolo, sa va incalzeasca sufletul, sa va aline suferintele, sa va hraneasca bunatatea, sa va limpezeasca gandurile, sa va descreteasca fruntile. Nu-l abandonati, nu-l speriati…e doar un biet mosneag a carui existenta depinde doar de credinta voastra in el… Ocrotiti-l!...

E tare frumos si trist Craciunul, sa credeti si voi in el…eu cred!...si am sa cred mereu...

Craciun Fericit! :)

23.12.2009

Dreamer



Craciunul nu e decat o “balanta contabila” a tuturor trairilor tale interioare: impliniri si nemultumiri, realizari si insatisfactii, bucurii si dezamagiri, o retrospectiva a tututor experietelor tale de-a lungul timpului... singurul moment din intregul an in care aprofundezi aceste aspecte, sigurul moment in care tragi aer in piept si ti-l umpli cu speranta si optimismul ca de aici inainte o sa faci tot posibilul ca lucrurile care nu ti-au iesit pana in acel Craciun, sa te gaseasca mai bine in cele ce vor urma, ca vei depune tot efotul necesar pentru acest lucru, si-ti vei canaliza toate energiile pozitive spre aceasta cale, pentru ca ceea ce-ti doresti sa se concretizeze pana la urma si sa fii Tu cu Tine, in sfarsit…

Va doresc un Craciun linistit, cu Voi!

12.12.2009

Immortal