Jurnal de înger

“Sunt stăpânit de soare ca de-un gând

Înflăcărat. Mi-s umbrele penumbre,

În dup-amiaza veşnic surâzând

Parfumurile nu mai pot să umble,

Ci cad încet, fără destin,  din flori,

Ca nişte leşuri de fitile groase.

Melci descărnaţi de patimă şi dor

Se-nchid cu ele-n palidele case

Spre-a le iubi bezmetici până când

Razele fac  în aerul frel tumbe.

Sunt stăpânit de soare ca de-un gând

Înflăcărat. Mi-s umbrele penumbre… “

("Jurnal de înger" - Emil Brumaru)

Ziua copilăriei

La întâi de Cireşar,
E un început de lună,
Aducem copiilor în dar,
O lume mult mai bună.

Alergaţi, iubiţi copii,
Prin pajişti cu stele,
Realizaţi din păpădii
Acele magice inele.

Venim să mai visăm,
Cu inimi inocente,
Împreună să plecăm,
Spre lumile perfecte.

( Mihai Leonte din "Armonii majore" )

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douâ culori ce nu s-au văzut niciodată, una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

("Ce bine că eşti" - Nichita Stănescu)

poate

"aşa aş vrea sa mă-ntind pe spate
pe spate întins, să am sub coate,
coate bătute, cu miros de pământ
pământ pe bune, nu doar un cuvânt

cuvânt rotund, proaspăt rostit
rostit în şoaptă, aburind a simţit
simţit aievea, fără tăgadă
tăgadă fake, cu miros de pomadă

pomada lui tata, cu miros abundent
abundenţa ălui ascuns sentiment
sentimentul exact că-nainte de toate
toate se-ntamplă, dar nu sigur, ci poate"

("poate" - Iv cel naiv)

...

de-ai sti...

te-aş fi păstrat pentru o zi
şi ceasuri ar fi fost destul,
poate minute, tu de-ai şti
că în secunde te-am pierdut…

...

Îţi mai aduci aminte...

"Îţi mai aduci aminte marea aflatã pururea de gardã,
Îţi mai aduci aminte plopii tremurãtori din ţãrmul ei,
Îţi mai aduci aminte zorii când soarele-ncepea sã ardã
Dezmeticindu-ne ce suntem, sau ochii tãi, sau ochii mei?

Îţi mai aduci aminte noaptea ca o hipnozã peste creier,
Îţi mai aduci aminte felul în care ne copilãream,
Îţi mai aduci aminte rolul de somnifer al unui greier,
Îţi mai aduci aminte sarea ce se cristaliza pe geam?

Îţi mai aduci aminte totul, tãceri urmate de cuvinte,
Îţi mai aduci aminte plânsul locomotivelor în gãri,
Îţi mai aduci aminte faptul cã eu nu-mi mai aduc aminte,
Îţi mai aduci aminte moartea cu-nfãţişarea unei mãri?

Eu am uitat de-atâta noapte întregul vis ce mã-mbãtase
Senzaţiile ei în creier mi le usuc ca pe idei,
Şi cer sã vinã gunoierii s-o ia şi-n pace sã mã lase,
Ca sã-mi aduc aminte munţii din toate-adâncurile ei."

("Îţi mai aduci aminte" - Adrian Păunescu)

Coşmar

“Mi-e trupu-n primejdii, rabinul se scoală,
întinde o mână, cu alta măsoară
şi lutul din sânge cu-o forţă brutală
se naşte, tot creşte şi mă înconjoară.

Buclaţi stau nerozii de viermi şi apasă,
pe trupul meu alb e culoare de humă,
golemul priveşte şi faţa-i hidoasă
se-apleacă spre chipu-mi şi vine furtună.

Eu ţip însă trupul îmi pare de piatră,
mă strigă şi luna şi cerul mă strigă,
iar mâna mea albă devine albastră
doi ochi de golem tot încep să mă frigă.

De sus o lumină învie-o cărare
şi-o pasăre albă se-aruncă pe frunte,
cu aripa-i caldă sărută şi moare
pe braţele mele subţiri şi cărunte.

Pe frunte sărutul mai dăinuie încă
chiar dacă în clocot îmi fierbe blestemul,
nu-i nimeni aicea, doar ploaia pe-o stâncă
îşi face loc neted să-nece golemul.”

(“Coşmar” - Mirela Burhuc)