"Se poate stinge pocnind ca un bec
şi-această secundă ştiută.
Poate rămâne ca la înec
deasupră-ne, apă stătută.
Întreceri subţiri, de umbre fugare
seara sub lună, ca sub un tavan
rotund şi-azvârlit la-ntâmplare,
din toţi ochii deschişi, - simultan.
Horn invers, cu fumul in râpă,
cu ceru-n prăpăstii atras.
Poate de-aceea, mărit ca de lupă
se-arată ce ne-a mai rămas.
Uite-l: nu seamănă cu niciun cuvânt.
Nici nu poate fi spus, nici văzut.
Stă între cer şi pământ
Şi n-are sfârşit şi nici început."
("Timp" - Nichita Stănescu)
