Ape tulburi

"Iată, corabia, un giuvaer pe tulburi ape
Stă lângă dig cu pânzele-i uscate
Umflate de briză, bătute de vânturi
Corabia beată, nestemată-n ape tulburi.

Porni-vom în călatorie, este clipa
De a ne îmbarca. Căci ancora nu zăboveşte
Roasă-n marina sare, hlamidă-i e rugina
Piedică-n calea lui Okeanos, valuri îmblânzeşte.

Urcaţi pe punte, soarele e-n asfinţit
Nu avem vreme de pierdut căci noaptea copleşeşte
Apele tulburi, reflexe-n antracit.
Hai, suntem toţi. Corabia porneşte...

În cea de-a-ntâia zi apele mării ne-au purtat spre nord
Vedeam în zare străvezii pământuri, insuliţe rătăcite
Pribege printre stihiile reci purtate de-al frigului fior
Mereu purtate către ţărmurile vechi, tărâmuri pe vecie-nzăpezite.

Stăteam la prova, singur, către depărtări privind
Se-amesteca aburul gurii cu-al ţigării fum
Priveam şi cerul plumburiu îngemânat cu orizontu-n linie lucind
Prin reveria cenuşie-aud un glas: „Pământ!” Vom acosta acum...

Stau tot la prova, deşi tărâmurile acestea-mi sunt străine
Mi-e frică să mai calc vreodată-un ţărm
Paşii aceştia şchiopătând mereu m-au dus pe drumuri lungi, haine
Aici la prova, marea mea e-un veşnic somn..."

by Mick Zavulon