Amprente

Refugiu în Spectacol

"Destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.

Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevarată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pămant, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.

Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alţi oameni."

(Mircea Eliade)

Alb

"Orchestra începu cu-o indignare graţioasă.
Salonul alb visa cu roze albe -
Un vals de voaluri albe...
Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă...

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări -
Cântau clare sărutări...
Larg, miniatură de vremuri viitoare..."

("Alb" - George Bacovia)

Amurgul gândurilor

"Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar măreşte până la suferinţă aspiraţia nocturnă a sufletului. De ne‑ar servi azurul de pat şi soarele de pernă, sfârşeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a‑şi îndestula nevoia de oboseală vastă."

("Amurgul gândurilor" - Emil Cioran)

Întoarcerea învinsului

"Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Şi-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ţi-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioşării

Zadarnice. Respinge deşarta-i mângâiere
Şi oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ţi-o pierde, rămâi nepăsător,

Nu te opri, nu plânge, şi dacă-ţi stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbuşe-al tău dor,
Şi-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte."

("Întoarcerea învinsului" - Mateiu Ion Caragiale )

Reverie picturală

Hipnoză de toamnă

"E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.

Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai."

("Hipnoză de toamnă" - Adrian Păunescu)

Cândva arborii aveau ochi

" Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput...
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?..."

("Cândva arborii aveau ochi" - Ana Blandiana)

Lecţie inutilă de logică

"Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?"

("Lecţie inutilă de logică" - Octavian Paler)

Rondelul ajungerii la cer

"În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieţei plâns îneci.

Spărgând fluidicul său smalţ,
Ca o săgeată de-aur treci.-
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai dă-n sfârşit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci şi reci...-
În cer s-ajunge dintr-un salt."

("Rondelul ajungerii la cer" - Alexandru Macedonski)

Decor

"Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ..."

("Decor" - George Bacovia)

Necuvintele

"El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur."

("Necuvintele" - Nichita Stănescu)

Am zărit lumina

"Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi ? Voinici ?
Cum o mai duceţi cu fericirea ?

Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi servi, totuşi.
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară."

("Am zărit lumina" - Marin Sorescu)

Delimitări

"Noi, plantele,
Nu suntem ferite
Nici de boală,
Nici de nebunie
(N-aţi văzut niciodată
O plantă
Înnebunită,
Încercând să intre
Cu mugurii în pământ?),
Nici de foame,
Nici de frică
(N-aţi văzut niciodată
O tulpină galbenă
Încolăcindu-se printre gratii?).
Singurul lucru
De care suntem ferite
(Sau poate private)
E fuga."

("Delimitări" - Ana Blandiana)

Superficial... visând haotic

Gânduri abia răsărite

Pe urma lupilor

"Ascunşi în veşmântul iernii, sub frunze ruginii şi covoare de omăt, pierduţi în valuri îngheţate, ochii înfometaţi privesc în zare... "

(by Shermin)

Punct şi de la capăt

"Te smulgi cu zugrăviţii, scris în zid
La gama turlelor acelor locuri,
Întreci oraşul pietrei, limpezit
De roua harului arzând pe blocuri,

O ceasuri verticale, frunţi târzii!
Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două;
Iar sufletul impur, în calorii,
Şi ochiul, unghi şi lumea-aceasta - nouă.

- Înaltă-n vânt te frângi, să mă aştern
O, iarba mea din toate mai frumoasă.
Noroasă pata-aceasta de infern!
Dar ceasul - sus; trec valea răcoroasă."

("Mod" - Ion Barbu)

Cafeaua şi taifasul de dimineaţă

... către Corinteni

"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător."

(Epistola întâia către Corinteni)

Taina fără grai

"Din când în când se strecurau gânduri venetice. Plutea o chemare neînţeleasă acolo unde s-au întâlnit orizontul vanitos si taina fără grai. Îmi liniştesc zbuciumul, dă-mi ascultare: când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău, se bate timpul de odihnă!"

(text - Carmene)