Mă prăfuise timpul dormind peste hîrtii…
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.
- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntîrziată,
Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,
Lăsînd odaia goală, şi lampa afumată…
(G. Bacovia - "Umbra")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu