straight flight

kozmic flight

Un suierat prelung saluta ivirea zorilor...
In larg,
Un strop de purpura pateaza-albastrul violet al marii,
Pe bric,
Lumina rosie se stinge in varful primului catarg,
Si-n locul ei, pe sfori, se-nalta pavilioanele...
E ziua!...

Si matelotii se desteapta pe bord,
Si ancorele grele
Apar cu ghearele-nclestate,
Ca niste fiare-nfometate...
Si bricul alb se misca-alene
Cu gratia unei sirene
Ce se rasfata-n plasa de inele
Si de bratari lichide,
Ce dispar
Pe poarta larg deschisa langa far!...

Adio, port...
Adio, cuib de veselie trecatoare.
Adio, cabareturi...
Adio, dansatoare...
Adio, ciocnet de pahare...
Adio, tot ce-a fost...
Adio!...

Plutim spre rasaritul lumii,
Plutim spre prima dimineata!...
Si bricul alb
Sfasie-n doua covorul apelor albastre,
Lasand in urma lui o dara de spuma creata,
Ce se-ntinde
Ca si o punte nesfarsita,
Pe care sufletele noastre
Se vor intoarce-acasa-n ziua
Cand uraganele ne-or vinde!...
Si-asa, pluti-vom toata ziua...
Si-asa, pluti-vom noaptea toata...
Si-asa, pluti-vom vreme multa —
Caci “prea multa“ nu e niciodata,
Cand ne-ndreptam spre “Insula enigma“,
In care nu stim nimeni inca, ce va fi —
Dar stim cu totii ca-ntr-o buna zi,
Noi, cei nascuti din tata-n fiu navigatori,
Vom acosta la randul nostru-nvingatori...

Si-atunci —
Stapanii Marii Negre noi vom fi!...
("Spre Insula Enigma" - Ion Minulescu)

Noapte de oras

I
Pe caldarâmul ud,
Trap-trap de potcoave,
Autobuze bubuind
Şi faruri lunecând
Pe ferestre luminând
Odăi întunecate.
Cu tictac de târziu,
Cu tăceri ce plâng,
Cu noaptea ploioasă
De-afară...

II
Plouă...
Nu ştiu nimic...
De zile, de ani,
Fără a găsi
Cum ar fi altă viaţă...
Acelaşi tictac de târziu,
Cu tăceri ce plâng,
Din nici un timp...
Ca noaptea ploioasă
De-afară...
(Noapte de oras - George Bacovia)

alunecare

Marea loveste digul pe care in seara aceea
n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda
luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,
ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti
inca intr-o zi vom renunta sa ma patrundem pe dig.
Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
si il vom uita in cele din urma,
vom uita c-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.
Acum chiar daca as merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca
sau pot inainta curajos. E totuna.
Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde,
sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb
cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.
Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,
ca si cum l-as cunoaste?
(Digul - Octavian Paler)

Zbor