incert

.....

“Sunt un ateu liniştit, mulţumesc lui Dumnezeu!” - Luis Bunuel

Paşte fericit!

pas în doi

Gând

"Am să cobor
să întind răsăritul
spre apusul gândului meu,
am să cobor
dincolo de mine,
rodind
în ce n-am fost."

("Am să cobor" - Mirela Burhuc)

Decalog

Labirint

Alternative

"Dacă ne-am da seama cât de puternice sunt gândurile noastre, nu am mai avea nici un gând negativ." - Pace Pilgrim

Pierdut...

"Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii."

("Eclipsă" - Ana Blandiana)

Fel de sfârşit

"Adevarata mâna n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct."

("Fel de sfârşit" - Nichita Stănescu)

Rondelul meu

"Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârşire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ţi-este inima iubire,
Când ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,
Şi înălţarea e-n iertare."

("Rondelul meu" - Alexandru Macedonski)

Mare aeternum

"Eternă mare, ca şi-odinioară,
Fără hotar şi fără de hodină,
De întrebări şi neastâmpăr plină,
Azi goana mea la malul tău coboară.

Cu tresăltări de ape şi lumină
Oglinda ta prelung mă înfioară,
Şi-nchise răni încep din nou să doară,
Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină.

Pe rând, pe rând, eu simt cum reînvie
Cântată parcă-n surle şi chimvale,
Uitata noastră mare-mpărăţie.

Şi nu mai ştiu ce mi se par mai grele:
Poveţele nemărginirii tale,
Sau tainele adâncurilor mele..."

("Mare aeternum" - Octavian Goga)